Istoriografia românească a pus accent pe analiza detaliată a personalităților care au avut un rol important în istoria românilor. De-a lungul timpului s-au publicat numeroase studii și monografii dedicate domnitorilor reprezentativi, lucrări ce au avut rolul de a nuanța aspecte semnificative ale politicii lor interne și externe. Pe lângă aceste lucrări, au apărut monografii centrate pe domnitori mai puțin cunoscuți în istorie. Desigur, aceste monografii nu au fost lipsite de o serie de mituri ce au contribuit la crearea unor aspecte mai puțin verosimile din viața și faptele acestor domnitori.
Același aspect cu privire la importanța anumitor domnitori este întâlnit și în cazul diverselor lucrări și tratate de istorie a românilor din zilele noastre, acestea alocând un bagaj minim de informații cu privire la anumite domnii considerate a fi mai puțin importante. Făcând o paralelă cu câteva lucrări elaborate în perioada interbelică, se poate observa cu ușurință o altfel de abordare, mai complexă a istorie românilor, o istorie mai puțin mitizată fațo de cea scrisă după 1945.
Domnia lui Bogdan al III-lea a reprezentat pentru istoria românilor, un episod mai puțin cunoscut, comparativ cu domnia tatălui său. Astfel, pentru perioada
lui Bogdan al III-lea avem o singură monografie, scrisă încă la începutul
secolului trecut și șase studii recente dedicate diverselor
aspecte ale domniei urmaşului direct al lui Ştefan cel Mare. Informații despre domnia
lui Bogdan al III-lea apar și în diversele tratate de istorie a românilor, fie din perioada
antebelică, interbelică sau postbelică. La acestea se adaugă izvoare medievale scrise, grupate în
colecții de documente publicate de diverși cercetători.
